POEZII

aşteptare

Luna luminează malurile nopţii

Risipind în haos fumurile reci,

Stau de strajă încă la ţâţâna porţii

Şi îţi număr paşii să te văd când treci.

Cântă cornul dulce şi tu nu mai vii,

Acompaniază foşnetul de plopi,

Călărind fantastic pe murgi bidivii

Toate-mi cad în ritmuri şi le-adun în tropi.

Noaptea se aşterne peste tot ca-n vis

Cade totu-n haos ca o piatră grea

Las povestea tristă cu final deschis

Şi te-aştept, iubito, ca pe-o piază-rea.

20 aprilie 2011

bat la uşa ta

Bat la uşa ta, iubito,

Ca un trubadur zăltat

Şi-ţi găsesc ivorul pus

Şi amorul spânzurat.

Zveltă ca o căprioară

Vii spre mine şi mă minţi

Şi nu ştiu a câta oară

Tu mă scoţi mereu din minţi.

Bat la uşa ta, nebuno,

Ca un hoţ de drumul-mare

Uşa-ţi este încuiată

Nu ştiu ce ţi se năzare.

Te aştept să te desprinzi

Din miresme şi dileme

Uşa ca să mi-o deschizi,

Dorul tău ca să mă cheme.

20 aprilie 2011

tu erai frumoasă foarte

tu erai frumoasă foarte,

numai doruri, numai şoapte,

eu eram bolnav de moarte,

de tine nu aveam parte

şi mi te zaream departe

ca o necitită carte,

ca amfora fără toarte

şi ca-ntregul fără parte.

cine-a zis că ne desparte?

şi cine ne pune parte?

suflet dureros de dulce

cu zăbrelele năluce,

nimeni nu ne mai desparte

decât moartea dupa moarte.

20 aprilie 2011

poem de dor

tu eşti visul meu de noapte

ce-mi populezi secundele nedormite,

tâmpla sprijinită pe inima ta

s-a albit de timp, iubite.

gura mea, alături de gura ta tace,

cutremurul din tine nu-mi dă pace,

ştiu tot ce nu ştii despre mine,

stau în genunchi ca-ntr-un templu pe pietre de iad

şi-mi caut în viaţă un vad,

adorm sub cerul cald al trupului tău,

mă mişc între hotare de vis ca-ntr-un hău,

te-am rupt din aer ca pe-o cicoare

şi mi-am trecut inelul prin tine,

am simtit corpul tău cum dogoare

şi mă-mpresoară ca nişte alge marine.

apoi am adormit cu tine în gând,

eram printre plopii arămiţi de toamnă,

eu m-am trezit în noapte plângând

şi tu ma strigai: să nu mai plângi, doamnă!

cu ochii orbi şi albaştri te caut prin lume,

dureroasă căutare târzie, anume,

îţi mângâi vertebrele şi ţi le număr

şi stau rezemată de propriu-ţi umăr,

te strig disperată prin codri şi vreme

şi nu-mi răspunde nimeni

şi nimeni nu vrea să mă cheme,

glasul mi se rupe sub sărutul tău de-nceput,

când luna, romantic, striga că m-ai vrut,

parcă văd torţele luminilor când se-aprindeau

în ochii tăi luciferici şi cum mai ardeau

şi eu le stingeam cu lacrime ninse

şi tu le sorbeai, cerându-se stinse.

mi-ar fi plăcut să fii o liană înflorită şi verde

să mă-mpresori, iubite, pentru a nu mă mai pierde,

să-ţi simt pe vecie lângă obrazul meu răsuflarea,

poate nu ne venea aşa de repede, tristă, uitarea.

a venit vremea când plouă afară

mi-e toamna în suflet şi-n suflet mi-e seară,

pasărea verde pe cer fără lună,

ne-aduce în suflet tristeţe, furtună.

fug prin vreme de timpul târziu

şi-aş vrea ca odată să te nasc încă viu

şi să-ţi simt răsuflarea lângă nările mele,

punându-mi în deget vreo şapte inele,

să-ţi aud glasul atârnat de stelele nopţii

cum mă strigă duios printre zăbrelele porţii...

când stau singură la margine de timp

şi cânt ca orfeu în pustiu,

tâmpla mea albă, aproape de stele,

se spală cu roua de cer azuriu...

e târziu, e târziu...

20 aprilie 2011

minte-mă!

minte-mă,

dar minte-mă frumos,

spune-mi că din piatra secundei

ai făcut fluier de os

şi mai spune-mi

că pentru tine am murit

şi trupul meu

trece neliniştit prin gândul tău,

sau vine spre tine ca o fantomă,

ca o Cartagină-n flăcări sau ca o învinsă Romă.

când plopii-şi zdrenţuiau frunzele,

foşnetul, durerea,

tu îţi pierdusei printr iluzii

sufletul şi toată averea

şi-ai rătăcit

prin trecutul meu

ca o felină prin junglă,

nu ştiai că dorul de mine

o să te-ajungă.

cu mult mai tristă ca înainte

îţi rumegai gândurile printre cuvinte

şi treceai vindecând uscăciuni,

răscolind amintirile

printre cenuşă, printre tăciuni.

te jucai cu ficţiunile,

surâdeai pentru doi, pentru trei

şi surâs pentru mine n-aveai.

minte-mă azi peste timp,

spune-mi că-n tine doarme

un trup străin

şi c-ai vrea să se spargă

cum în apă se rupe o algă.

demult nu mai suntem noi înşine,

spaţiul dintre noi

s-a dilatat,

s-a făcut ţăndări...

pe coloana timpului rezemaţi,

doi străini, doi amanţi,

tigri zvelţi, ne-adulmecăm mereu,

printre culorile de după ploaie de curcubeu.

umblăm prin sahare uitate de vreme

pierduţi în iluzii, scăldaţi în dileme...

joi, 21 aprilie 2011

te-am visat...

te-am visat, mândro, visat

că eram la noi în sat

te culcam pe mâna stângă

că dreapta mi-era nătângă.

te culcam pe iarba verde,

unde dorul ni se pierde,

ce iubire, ce tăcere

ce dulceaţă de muiere...

eu puţin aerian,

nu te văzusem de-un an,

pe fundal de cer albastru,

mi-ai căzut precum un astru.

ce incest, frumos, prea cast,

în acel albastru vast,

tu din ochi mă sorbi, mă sorbi,

în timp ce noi eram doi orbi.

cănd o fi să fii fiind,

să mă-nveti cum sânt murind

în acest strigăt de iubire

să nu mă scoţi şi tu din fire.

să nu mă dai pe uşă-afară

că te-am iubit şi eu o vară

şi când o fi să-mi fie rău,

să mă agăţi de şoldul tău.

cu trupul meu uracat pe cruce,

să fiu acela care-ţi duce

păcatele la cerul sur

că n-ai avut niciun cusur.

cu ochii tăi închişi, enormi,

privesc la tine cum mai dormi,

iar eu din cer îţi dau semnale

privind la corpul dumitale.

26 aprilie 2011