POEZII

aşteptare

Luna luminează malurile nopţii

Risipind în haos fumurile reci,

Stau de strajă încă la ţâţâna porţii

Şi îţi număr paşii să te văd când treci.

Cântă cornul dulce şi tu nu mai vii,

Acompaniază foşnetul de plopi,

Călărind fantastic pe murgi bidivii

Toate-mi cad în ritmuri şi le-adun în tropi.

Noaptea se aşterne peste tot ca-n vis

Cade totu-n haos ca o piatră grea

Las povestea tristă cu final deschis

Şi te-aştept, iubito, ca pe-o piază-rea.

20 aprilie 2011

bat la uşa ta

Bat la uşa ta, iubito,

Ca un trubadur zăltat

Şi-ţi găsesc ivorul pus

Şi amorul spânzurat.

Zveltă ca o căprioară

Vii spre mine şi mă minţi

Şi nu ştiu a câta oară

Tu mă scoţi mereu din minţi.

Bat la uşa ta, nebuno,

Ca un hoţ de drumul-mare

Uşa-ţi este încuiată

Nu ştiu ce ţi se năzare.

Te aştept să te desprinzi

Din miresme şi dileme

Uşa ca să mi-o deschizi,

Dorul tău ca să mă cheme.

20 aprilie 2011

tu erai frumoasă foarte

tu erai frumoasă foarte,

numai doruri, numai şoapte,

eu eram bolnav de moarte,

de tine nu aveam parte

şi mi te zaream departe

ca o necitită carte,

ca amfora fără toarte

şi ca-ntregul fără parte.

cine-a zis că ne desparte?

şi cine ne pune parte?

suflet dureros de dulce

cu zăbrelele năluce,

nimeni nu ne mai desparte

decât moartea dupa moarte.

20 aprilie 2011

poem de dor

tu eşti visul meu de noapte

ce-mi populezi secundele nedormite,

tâmpla sprijinită pe inima ta

s-a albit de timp, iubite.

gura mea, alături de gura ta tace,

cutremurul din tine nu-mi dă pace,

ştiu tot ce nu ştii despre mine,

stau în genunchi ca-ntr-un templu pe pietre de iad

şi-mi caut în viaţă un vad,

adorm sub cerul cald al trupului tău,

mă mişc între hotare de vis ca-ntr-un hău,

te-am rupt din aer ca pe-o cicoare

şi mi-am trecut inelul prin tine,

am simtit corpul tău cum dogoare

şi mă-mpresoară ca nişte alge marine.

apoi am adormit cu tine în gând,

eram printre plopii arămiţi de toamnă,

eu m-am trezit în noapte plângând

şi tu ma strigai: să nu mai plângi, doamnă!

cu ochii orbi şi albaştri te caut prin lume,

dureroasă căutare târzie, anume,

îţi mângâi vertebrele şi ţi le număr

şi stau rezemată de propriu-ţi umăr,

te strig disperată prin codri şi vreme

şi nu-mi răspunde nimeni

şi nimeni nu vrea să mă cheme,

glasul mi se rupe sub sărutul tău de-nceput,

când luna, romantic, striga că m-ai vrut,

parcă văd torţele luminilor când se-aprindeau

în ochii tăi luciferici şi cum mai ardeau

şi eu le stingeam cu lacrime ninse

şi tu le sorbeai, cerându-se stinse.

mi-ar fi plăcut să fii o liană înflorită şi verde

să mă-mpresori, iubite, pentru a nu mă mai pierde,

să-ţi simt pe vecie lângă obrazul meu răsuflarea,

poate nu ne venea aşa de repede, tristă, uitarea.

a venit vremea când plouă afară

mi-e toamna în suflet şi-n suflet mi-e seară,

pasărea verde pe cer fără lună,

ne-aduce în suflet tristeţe, furtună.

fug prin vreme de timpul târziu

şi-aş vrea ca odată să te nasc încă viu

şi să-ţi simt răsuflarea lângă nările mele,

punându-mi în deget vreo şapte inele,

să-ţi aud glasul atârnat de stelele nopţii

cum mă strigă duios printre zăbrelele porţii...

când stau singură la margine de timp

şi cânt ca orfeu în pustiu,

tâmpla mea albă, aproape de stele,

se spală cu roua de cer azuriu...

e târziu, e târziu...

20 aprilie 2011

minte-mă!

minte-mă,

dar minte-mă frumos,

spune-mi că din piatra secundei

ai făcut fluier de os

şi mai spune-mi

că pentru tine am murit

şi trupul meu

trece neliniştit prin gândul tău,

sau vine spre tine ca o fantomă,

ca o Cartagină-n flăcări sau ca o învinsă Romă.

când plopii-şi zdrenţuiau frunzele,

foşnetul, durerea,

tu îţi pierdusei printr iluzii

sufletul şi toată averea

şi-ai rătăcit

prin trecutul meu

ca o felină prin junglă,

nu ştiai că dorul de mine

o să te-ajungă.

cu mult mai tristă ca înainte

îţi rumegai gândurile printre cuvinte

şi treceai vindecând uscăciuni,

răscolind amintirile

printre cenuşă, printre tăciuni.

te jucai cu ficţiunile,

surâdeai pentru doi, pentru trei

şi surâs pentru mine n-aveai.

minte-mă azi peste timp,

spune-mi că-n tine doarme

un trup străin

şi c-ai vrea să se spargă

cum în apă se rupe o algă.

demult nu mai suntem noi înşine,

spaţiul dintre noi

s-a dilatat,

s-a făcut ţăndări...

pe coloana timpului rezemaţi,

doi străini, doi amanţi,

tigri zvelţi, ne-adulmecăm mereu,

printre culorile de după ploaie de curcubeu.

umblăm prin sahare uitate de vreme

pierduţi în iluzii, scăldaţi în dileme...

joi, 21 aprilie 2011

te-am visat...

te-am visat, mândro, visat

că eram la noi în sat

te culcam pe mâna stângă

că dreapta mi-era nătângă.

te culcam pe iarba verde,

unde dorul ni se pierde,

ce iubire, ce tăcere

ce dulceaţă de muiere...

eu puţin aerian,

nu te văzusem de-un an,

pe fundal de cer albastru,

mi-ai căzut precum un astru.

ce incest, frumos, prea cast,

în acel albastru vast,

tu din ochi mă sorbi, mă sorbi,

în timp ce noi eram doi orbi.

cănd o fi să fii fiind,

să mă-nveti cum sânt murind

în acest strigăt de iubire

să nu mă scoţi şi tu din fire.

să nu mă dai pe uşă-afară

că te-am iubit şi eu o vară

şi când o fi să-mi fie rău,

să mă agăţi de şoldul tău.

cu trupul meu uracat pe cruce,

să fiu acela care-ţi duce

păcatele la cerul sur

că n-ai avut niciun cusur.

cu ochii tăi închişi, enormi,

privesc la tine cum mai dormi,

iar eu din cer îţi dau semnale

privind la corpul dumitale.

26 aprilie 2011

romanță

romanță

iubito, vino mai aproape

să ne-așezăm la dulci povești,

să ascultăm cântecul toamnei

cum bate vântul în ferești.

un psalm cântat duios de îngeri

îngână sferele albastre

și se -mpletesc cu dulci romanțe

din tinerețea vieții noastre.

când luna –nnebunea pe cer

și noi într-o iubire sfântă

stăteam la poartă nopți întregi

ascultând frunzele cum  cântă.

astăzi când timpul a trecut

și zilele ne par mai grele,

nu ne-au rămas decât povești

și-n degete două inele.

când toamna trece peste noi,

ca piaza reaua din povești,

aș vrea să dăm ceasu-napoi

și, Doamne, să ne-ntinerești!

6 octombrie 2011

POEZII

pe zare

pe zare trece o fântână

ce face semne la cocori,

plecarea lor coboară-n flori,

plecarea noastră în țărână.

pe zare trece râul dulce

se joacă norii în inele

și stoluri dragi de rândunele

se duc acasă să se culce.

pe zare bate vântu-n zbor,

se scutură cafeaua-n cești,

iar noi privim de la ferești.

cum trece ultimul cocor.

pe zare trece gândul meu

și dorurile-nvolburate,

se duc aiurea ca să cate

ce n-am găsit în lume eu.

26 septembrie 2011

 o umbră

când seara se-necase în grădină

și ochii mei cătau în luminiș,

o umbră mi-a căzut din cer, divină,

s-a strecurat în suflet pe furiș.

noaptea venea cu-atâtea vise, însă

eu nu vedeam nimic cu ochii mei,

dar te simțeam pe lângă mine plânsă

cum te-așezasei pe sub vechiul tei.

ne-ncercuiau inelele de vise,

și eu te-am luat, iubito, lângă mine,

aveam fântânile de dor deschise

cu ape limpezi, pure, cristaline.

am vrut să bem dar tu te-ai destrămat,

ai spus că pleci în lumea ta departe,

precum în hora ielelor de noapte,

destinul nemilos te-a aruncat.

………….

în toamna asta bruma pică rece,

cuvintele de-atunci mă cată azi,

visez mereu cum din seninuri cazi

și umbra mea spre tine vrea să plece.

26 septembrie 2011

sulamita

săpăm mereu câte-o groapă-n văzduh

bem zilele, bem nopțile, bem viața toată,

destinul se-nvârtește ca o roată,

așteptând clipa când să-și deie duh.

oh, sulamita bem mereu, tot bem

și ție-ți curge părul ca un râu,

ți-aș strânge corpul ca pe-un snop de grâu,

sub brațul meu hulpav  de vechi boem.

săpăm în cerul nostru-o groap-adâncă,

mă leg de părul tău ca de-un fuior,

cu tine-n brațe eu aș vrea să mor,

să ne-aruncăm în hău de pe-o stâncă.

în ochiul tău albastru stă minunea

când laptele zilelor ni se prelinge-n cap,

eu pentru tine-aș fi ca un satrap

carea furat din cer toată genunea.

deși moartea-i maestru de ceremonii,

 m-aș mai scula odată din mormânt,

să laud frumusețea-ți, să te cânt

și te-aș ruga cu mine ca să vii.

26 septembrie 2011

ochiul meu

ochiul meu albastru pur

ți-a căzut pe verticală,

nu te mai feri de el,

prea frumoasă domnișoară.

peste țâța ta cea dulce

se așează ca un ied

și ar vrea ca să se culce

să viseze numai mied.

parcă nu mai am vedere,

mi-a furat-o sânul tău,

s-a întins o noapte sură

peste ochișorul meu.

tot visând la mere coapte,

ochiul meu lacom din fire,

a trecut deja la fapte

și citește din psaltire.

și gândirea mi s-a rupt

mi-am pierdut deja tot eul,

tu, căzând pe dedesubt

îți sărută țâța zeul.

27 septembrie 2011

visez melancolii

singurătatea mă cheamă să vin acasă,

de ce să mai umblu prin lume haihui,

aș vrea să mă-nfășor în mătasea ei

ca un fluture care așteaptă să devină larvă.

toamne cu febră, dezolante, oarbe,

m-așteaptă adesea la poartă,

mă calcă în picioare ca pe-o frunză moartă.

n-am năvălit în sufletul cuiva

și n-am călcat silaba de durere,

nu am avut și nici nu am avere,

mi-e dor de mine însumi și încă de ceva.

nu știu dacă se stinge timpul lui a fi,

și nici trecutul timp al lui a fost,

vreau să fiu eu, cel care-am fost,

și să visez melancolii.

știu că nu seamăn cu străbunii

am sufletul boem de cârciumi sumbre,

și corpul meu se clatină pe umbre,

sunt un lunatic, vecin cu nebunii.

această toamnă mă sufocă sigur,

mi-a luat tot aerul ce-l respiram,

sunt pasărea ce n-are stare

și zboară singură din ram în ram.

27 septembrie 2011

 Vara s-a stins

vara s-a stins ca sunetul de clopot printre frunze,

eu agățat de stele treceam prin seară singur

cu umbra-mi tremurândă pe pământ,

în fiecare toamnă eu văd că mi se-ntâmplă

să rătăcest aevea ca un ulise prin gândurile mele,

să fierb ferice-n mine

mistuitor de tandru și cuminte

căutându-mi norocul în cuvinte.

sub cerul arămiu cu luna fumurie

voi prinde frunza-n palme din câmpie,

voi asculta și vântul prin unghere

la țărm de gânduri triste și stinghere.

Apus

Peste iazul de sub sălcii

Cocorii au pleca în bejenie,

Seara stelele s-au adunat la vecernie.

Peste mormintele noastre

Fruntea sfărâmată a serii

Ne-aduce aminte de zilele învierii.

Peste zidurile albe ale cetății

Sub arcuri de gânduri

Urcăm călători spre miezul nopții.

Cade purpura nopții peste tot,

Fruntea înnoptează sub clarul de lună,

Doamne, ce toamnă nebună…

Semne, gânduri și stele se-ascund rebele

În iazul de sub sălcii adormit,

Doamne, ce mult te-am iubit!

Peste deal s-a făcut toamnă,

Peste suflet primăvară,

Peste gândurile mele

Trece-un cârd de rândunele,

Unde fugi, Doamne, cu ele?...

28 septembrie 2011

dorel

( variantă urmuziană)

dorel are un ochi de șopârlă,

urechi de bivol și gură de tinichea,

acum a devenit deputat din partea partidului

proletschimbist, are nasul lung și miros de șobolan.

și-a făcut vilă-n pipera, un espero

 pe care-l  garează sub pat,

doarme cu picioarele agățate de lustra tavanului

și se gândește la firma lui de asfalt

pe care a radiat-o

și cu care totuși asfaltează șoseaua de centură a londrei.

om echilibrat, face sport,

joacă țurca prin sălile parlamentului

și alba-neagra cu banii statului.

nu fură, nu înjură, dar votează la două mâini,

are leptop, ia lecții de sex

și se gândește să se însoare a treia oară

cu regina angliei, uitând că tipa a trecut de optzeci de ani.

acum dorel a devenit patrat, cap patrat,

burtă patrată, picioare dreptunghiulare,

mănâncă cu spatele la turnavitu,

clămpăne de la tribună din gură

și strigă ura când se trezește din somn.

citește les mots en liberte futuristes a lui marinetti,

fumează pipă și bea techilla,

la el sângele face salturi în subteran,

buzele lui sunt la o distanță enormă

ca ale unui măgar care rumegă fân uscat.

stările lui de conștiință s-au lichefiat,

patria lui e țara tuturor posibilităților,

e înclinat spre bufonerie

iar în capul lui viermii circulă în tăcere,

câteodată cere la masă rasol de vacă cu ciorbă kantiană,

visează doar beton armat și mici,

anii și-i numără în valută forte,

face daruri pentru catedrala neamului,

nopțile se desfac pe genunchiul lui,

mai face câte o excursie și pe la d.n.a.,

se visează în docurile brăilei, legănându-și ochii

și scoțând țipete binevoitoare ca papagalii.

iarna fug lupii de el și vara strânge fluturii în colecții

prin gura lui trece frigul

ca un șarpe, târându-și coada printre dinții soioși,

ce să mai spun, dorel e omul secolului,

cu el pământul se învârtește mai repede,

europa înverzește, grecia scapă de criză

și euro devine mai bărbat.

28 septembrie 2011

amintire-cântec de flaut

o amintire stă spânzurată

 de-o cracă de dor,

o, Doamne, amintirile

 cum mă  mai dor,

le cârpesc, le-nădesc

 şi mă sui cu ele la cer

și-n neant tot mă duc

 până când singure pier…

o clipă ruptă din univers,

viaţa mea,

o clipă până când voi cădea

 pe-altă stea.

de-acolo voi privi

 înapoi – un străin-

și mi-e dor să mă-ntorc,

 nu mai pot să  revin…

ochiul meu trist şi duios

 se va stinge,

nu mai plânge, suflete,

 nu mai plânge!

ochiul meu va deveni

 lucefăr de noapte,

chemaţi-i duios lacrima

şi în şoapte-

lacrima lui, rouă dulce

 de dimineaţă,

ce spală păcatul

 de moarte, de viaţă…

o amintire stă spânzurată

 de-o cracă de dor,

aş vrea să re-nvie,

atât de mult o ador,

dar vântul turbat

 o spulberă-n cer,

cui să mă plâng

 şi cui să i-o cer?

s-o cer de la ape,

s-o cer de la stele ,

dar apele şi stelele

 n-au grijile mele…

ursitorile mi-au urzit

 zadarnic s-o caut,

amintirea s-a transformat

în cântec de flaut…

                       29 septembre 2011

             

pasul tău

pasul tău prin amitire

sângrerat și rănit

a rămas ca un ceasornic

stricat și oprit.

e pustiu și e frig

în aceste seri stinse,

peste noi au trecut

doar ierni  ninse,

tu în haina ta albă

de vară,

la gât cu o salbă,

dansai

în logaritm stelar de vals

pe cântecul fals

cântat după ureche

pe harfa lui safo

cea veche.

când te-nvârteai

aiurea-n cercuri,

clătinai o pădure

 de miresme,

fruntea amurgului

pe mantii de sânge,

te cheamă, te plânge,

silabele trupului tău,

au căzut în neant,

amintirea ne depene,

ca un straniu apus,

prin cercul de sus,

ne-a furat un centaur

tot globul nostru de aur,

crepusculul se stinge,

cu chipul tău blând,

în orice oglindă

te regăsesc

 surâzând…

un adio cu o batistă,

o mână o flutură,

pomii se scutură,

toamnele trec,

fâlfâiri albe

și zboruri de frunze

 moarte

ne poarte

doar ură

căci iubirea noastră

 a fost pură.

1 octombrie 2011