poezii

în pustiu

rămân câteodată rătăcit în pustiu,

căutând clepsidrele prin nisip,

zeus le-a spart

și-au rămas ca niște relicve,

timpul a stat odată cu ele,

istoria a stat odată cu ele,

lumile au stat odată cu ele,

s-a așezat zidul timpului

între mine și moarte.

„nu-ți fie frică de moarte-

a zis o pasăre

care trecea pe deasupra mea-

adu-ți aminte cum erai înainte de naștere”

așa voi fi

un atom de nimic…

doamneee, ce-am mai plâns,

aș vrea să mă uit în acest pustiu,

să-mi iau numele-n brațe

și să fug cu el în țara

unde nu se mai moare.

„poarta dintre tine și moarte

trebuie deschisă de cineva.”-

mi-a spus pasărea.

am privit-o mai bine:

era un corb care-mi voia leșul.

5 martie 2012

am uitat un coș de flori

am uitat un coș de flori lângă fântână

și niciodată nu l-am mai găsit,

rătăcind pe drumul nimănui,

azi îi simt mai mult aroma lui.

pân’ a-l uita, am risipit din el

la fiecare câte-un firicel

și am făcut din el eternul vis:

un iad de patimi lângă paradis.

mâini pătimașe s-au grăbit să-l ia,

ochi plini de doruri voiau ca să-l privească,

și sufletul din ei să-l împrimăvărească,

voiau cu el să scape de păcate,

dar florile s-au scuturat, uscate.

luni, 5 martie 2012

pastel

Când se aprinde-n cer iubita lună,

Bătuți de vânt și veștejiți de brumă,

Maci sângerii plâng stingerea lor lină,

Căzând printre viole în grădină.

Doar clopote senine, ghioceii,

Și-au scos căpuțul prin zăpezi ca mieii,

Înaltul cade jos cu cer, cu stele,

Nuntind o lume-ntreagă pe sub ele.

Prestol de cer cu stele-mbelșugat,

În seara asta blândă  se lasă-așa curat,

Strângând ofrada somnului deplin,

Sub bolți de vise dulci și de senin.

Pe după creste -nalte luna cade jos,

Ca ghemul de mătase, ca un argint netors,

Povești cu căprioare și cu cerbii

Ce trec spre iazuri, peste firul ierbii.

Adun în palme roua din floarea de cais,

Și sting cu ea căldura poemului nescris,

În trecerea cea mare de dincolo de fire,

Tânjesc ca muritorul spre dulcea nemurire.

miercuri, 7 martie 2012

crăiasa mea dragă

Pe ghem de tăceri, depănăm amintiri,

Ce frumos ne plimbam pe sub teii aceia,

Era mai, luna pe cer se vărsa pe clădiri.

…Nu știam ce mister ascunde femeia.

Străbătut de-o adâncă, ciudată-ntâmplare,

M-am trezit lângă tine, trubadurul sfios,

Depănam de pe ghemul tăcerii… uitare

Tu, frumoasa crăiasă și eu, făt-frumos.

Acum când târziu mă cuprinde iar dorul

Doar visul acela trecut nu -i de ajuns,

Trupul tău fermecat, sânul, șoldul, piciorul,

Cineva le-a furat, cineva le-a ascuns.

Mi-a rămas imaginea cu umbra ta fragă,

Cu care mă-nvelisei în acea noapte,

Voiam să dureze clipa o viață-ntreagă,

Să ascultăm glasul iubirii în șoapte.

Prin lumea cea largă, aș porni ca năuc

Ca să te caut, de nu-i prea târziu,

Aș lua cu mine să cânt -o vioară de nuc,

Dar încotro s-o apuc și unde să viu?

Mi-amintesc cum se destramă povestea,

Și-aș vrea să țină la nesfârșit,

Sunt cesuri tulburi orele-acestea,

Crăiasa mea dragă, unde-ai fugit?

joi, 8 martie 2012

umbra

se ține după mine cineva,

se ține după mine umbra mea

și niciodată nu mă lasă

să intru singur șe-eu ferice-n casă.

când stau așa culcat pe pat,

m-apucă câteodată un oftat

și umbra nici nu se desprinde,

stă lângă mine, hoața, și se-ntinde.

de sar din pat și-ncerc să fug,

în stradă bine nu ajung,

c-o văd, deșteapta, cum m-așteaptă,

stând lângă mine pe o treaptă.

m-ascund de ea în primul bar,

fără să-i fac un semn măcar,

îmi las pe masă tâmplele-asudate

dar ea-mi zâmbește veselă în spate.

hei umbră, lasă-mă în pace,

prezența ta mai rău îmi face,

mai bine plec în altă parte

să fac un chef cu doamna moarte.

vineri, 9 martie 2012

pasăre rănită

Pasăre rănită e iubirea noastră

Sângerând pe-o stâncă, care totuși cântă,

Tu aripa vie, eu aripa frântă,

Ce te-așteaptă veșnic la mine-n  fereastră.

Încercăm degeaba zborurile-ntruna,

Spre-nălțimi albastre, spre cerul  profund,

Nu putem zbura decât cu una,

Cealaltă cade obosită la pământ.

De nu-ncercăm zbura în doi spre astre

Să ne-cuprindă înălțimi albastre,

Ne vom privi mereu, chiorâș, cu  ură

Și vom muri în propria armură…

sâmbătă, 10 martie 2012

veselie de primăvară

ascultați cum cântă pădurile

și cum se joacă prin ele vântul,

ascultați râurile pe toate gurile,

ascultați păsărilor cântul.

s-au sculat toți codrii bătrâni,

îi bucură căldura și soarele,

ascultați doinele la români,

ascultați cum susură izvoarele.

priviți și prindeți în palmă,

soarele, raza lui dulce și viața,

lumina de ploaie, limpede, calmă,

când cade peste noi dimineața.

jucați-vă noaptea cu stelele,

jucați-vă cu iubita de-a dorul,

intrați în hora-mare cu ielele,

că suntem pe pământ călătorul.

umpleți cu vin ulcioarele lunii

și beți din licoarea tare și veche,

jubilați și cântați ca nebunii,

cu ghiocelul alb la ureche.

iubitul pe iarbă în pâlcul de brazi,

te-așteaptă în seară, hai vino,

e fără de-ntoarcere ziua de azi,

când te legăn pe brațe, străino.

sâmbătă, 10 martie 2012

amalgam

azi e duminică, aud clopotul de la biserică,

prin mine umblă numai călugărițe în negru,

ceță, frig, o iarnă întârziată, cumpărată la

mâna a doua, de cine știe ce demon, soarele

 se zgâiește la orizont cu o geană închisă și cu alta

penelată în roșu, ca un erou sculat după o grea luptă,

anemic și ofuscat, încolo tot ce știți,

politică, slujba de la catedrală, cafeaua de dimineață,

motanul care mierlăie de foame, rotunjirea salariilor,

antena 3, dana grecu, stridentă, vuvuzele, parașute,

 fițe și doamna tatoiu,

crima de la coafor, piață, cartofi, muzică de dimineață,

mandinga la eurovizion, știri peste toate canalele,

piața universității, jos băsescu, crinișor plin de el,

spunând câte-o ponta, anul caragiale, alegeri, politicieni,

sărăcie, zăpada care se luptă cu primăvara,

și luptă…și luptă…fără prea mare succes,

din inventar lipsește domnul boc, se odihnește în familie,

l-a blestemat „boborul”, anchete, interviuri,

mese rotunde, mese patrate, capcane în care cazi fără să vreai,

dezvăluind ce -ți place și ce nu-ți place, un ciudat abscons

liman de refulare și defulare, în numele unei detașeri olimpiene, scrâșnete de dinți, neputințe, jenii debitând

paranoia lor, dan diaconescu cu figura lui de șoricel

care vrea să scape românia de hoți, strategii și tactici pentru alegeri, discriminări, incriminări, cuvântări acefale, spasmodice, colorate, calofile, necalofile, agramate, împăiate, calchiate, gogolizate, gogorițate, fumate, afumate…

azi e duminică, aud clopotul la biserică,

slujba de dimineață la catedrală, nichita stănescu:

„Ha, mâncăm destine, mereu destine, destine de lobodă, destine de taur, destine de porc”, delirăm cu el,

cântăm cu el: „Dintr-un bolovan coboară, pasul tău de donișoară,dintr-o frunză verde, pală, pasul tău de domnișoară…Mai rămâi cu mersul tău, parcă pe timpanul meu blestemat și semizeu căci îmi este foarte rău.”

duminică, 11 martie 2012

primăvară

a căzut din cer lumină

pomii-s plini de ciripiri,

mugurii de trandafiri

au scos capul prin grădină.

văntul primăverii-adie,

evantai multicolor,

cu miros de iasomie

ce mă mângâie ușor.

este totu-așa de blând,

în răsfăț de primăvară,

florile-au ieșit la rând

în mici straturi pe afară.

duminică, 11 martie 2012

 părinții

ce trist răsar prin ceață figurile bizare,

ele vin de departe în legănări de vis,

cum fluturau cernite stindarde funerare

și  un cavou pe boltă cu un capac deschis.

cât timp trecut-a oare de când m-ați părăsit,

clopotele gemeau, în cântec funerar,

te simt și-acuma mamă și știu cât m-ai iubit,

te văd prin vis aevea în carul mortuar.

cu lacrimi dureroase, cu glasurile stinse,

strigam a neputință să te întorci acasă,

priveam la chipu-ți dulce, la flăcările-aprinse,

ce-ți luminau făptura, arzăd încet pe masă.

acasă plângea totul, grădină, flori și pomi,

vedeam făclii și preoți în mistice delire,

eram pierdut de lume cuprins de triști fiori,

vedeam corpul tău dulce plutind prin cimitire.

pe tata-l înoțisei și tu pân’ la mormânt,

și ți-a secat izvorul de lacrimi de durere,

pierdusem rădăcina înfiptă în pământ,

dar te aveam pe tine ca singură avere.

acum am rămas singur în lupta cu destinul,

dar vă voi urma sfatul și vorba înțeleaptă,

mi-ați arătat doar drumul în viață și preaplinul,

puterea de a trece de la vorbă la faptă.

luni, 12 martie 2012

baladă

te-am căutat prin zid de mânăstiri,

prin firide uitate de vreme,

dragoste, dragoste,

celeste amăgiri,

ana plângea,

era în alt timp,

fugeau caii cu ea

pe-un câmp pustiu,

eu o căutam înghesuit

de vreme

pe patul de mormânt.

luni, 12 martie 2012

copilărie

copilărie, ai rămas în sufletul meu

ca cel mai frumos capitol al vieții,

răsai sub ploape aproape mereu,

ca raza cea dulce a dimineții.

dealuri și codrii bătrâni m-au crescut,

câmpia întinsă cu lanul de grâu,

cerul în  nopțile de vis mi-a fost scut,

creanga de salcie mi-a fost brâu.

noaptea de vară mi-a fost poveste,

când ielele se plimbau pe afară,

când visele mă luau fără veste,

când dragostea mi-era dulce povară.

vorbeam singur cu luna, cu stele,

cu iarba, cu mine, cu Domnul de sus,

îmi făceam din nimicuri castele,

și mă rugam zilnic la domnul Isus.

n-aveam griji, îmi trăiau părinții,

mă ocroteau ca pe cel mai scump odor,

mă închinam mereu la toți sfinții

și niciodată nu credeam c-am să mor.

ai trecut repede și te-ai dus în poveste,

eu nici astăzi nu te mai pot uita,

copilăria aceea dulce de-atunci este

cel mai frumos capitol din viața mea.

marţi, 13 martie 2012

rapsodie de primăvară

adăpostit de vânt și soare,

sufletul meu a fost deschis

așteptând păsări călătoare,

solii din ultimul meu  vis.

cobor perdele de mister,

pe frunze netede și moi,

sorb tot albastrul meu din cer

cu bucurii și cânturi noi.

privesc grădina printre flori,

plăpânzii roșii trandafiri

și-mi dau atât de mulți fiori

romanța vechilor iubiri.

în violetul înstelat al serii,

când trece amintirea peste noi,

renaște iar din liniștea uitării,

idila amintirilor în doi.

aș vrea eterna primăvară

s-o fac poem și melodie,

s-o pun pe strune de chitară

s-o nemuresc în poezie.

miercuri, 14 martie 2012

iubito

faci palma căuș ca-n spicul de grâu,

beau apă din pumnu-ți cum beau dint-un râu,

privesc la părul tău galben și lin

cum curge-ntre pietre de-argint și rubin.

te mângâi cu mâna cum mângâi un mal

și coapsele tale sunt țărmul opal,

iar ochii adânci, ferestre spre vis,

iubiri de poveste, destinele ni-s…

trupul tău se-mpletește-n lumină,

ai cerul albastru cu aura dulce, senină,

glasul e cântec  duios de vioară,

mersul ți-e umblet de căprioară.

te vreau , iubito, dincoace de moarte,

niciun destin nu cred că ne desparte,

îți simt în palme trupul ca descânt,

chiar dacă-n urma noastră nu bate decât vânt.

am adunat tristețea pe margini de potire

și n-a rămas din ea decât o amintire,

ascult în mine glasul întâilor  fiori,

și-ți desenez făptura din petale de flori.

vineri, 16 martie 2012

romanța celei care a plecat

pe acest colț de primăvară

se lasă umbra ta, târzie,

și vine-n fiecare seară,

să mă alinte, să mă-mbie.

în voluptoasa desmierdare,

alină leneș mâna-ți dulce,

ca o romanță-n depărtare

ce stă pe fruntea mea să culce.

mă uit cum primăvara vine

și cum se sfarâmă-n amurg

și picură din cer rubine,

plound cu stele peste burg.

va curge clară ca o apă

spre-mpărățiile divine,

doar amintirea ce ne-adapă,

ce-o avusei demult cu tine.

tu ai plecat spre alte lumi,

trece prin mine un fior

și amintirea nu mă lasă

și câteodată îmi e dor…

duminică, 18 martie 2012

oglinda spartă

câteodată mă afund în cuvinte ca într-o grădină

cu flori, le culeg și fac din ele balade și doine,

mă plimb printre crengile

cireșilor dați în floare, în această primăvară aiuritoare,

 vreau să mă agăț de o creangă, dar nu mă lasă mirosul ei,

zbor odată cu păsările, iau fiecare cuvânt

(aceste cărămizi ale minții din care facem poemele)

și-l pun la locul lui până-mi iese o frază.

privesc parcă într-o oglindă spartă…

câteodată apari în versul meu șerpuitoare

ca valul, linia făpturii tale ia forme năucitoare

 și ciudate, umbra ta neagră se topește în

sângeriul vin, curgând prin venele mele, ca un fel de

ser fiziologic care mă face să te văd într-o oglindă

spartă , numai cioburi, un ochi, un obraz, o parte de zâmbet,

o frântură de vorbă, un sfert de sentiment, o jumătate de lacrimă,

...altădată mă învârteam după făptura ta

ca floarea soarelui după astrul zilei

iar când apuneai rămâneam ca o stană,

așteptând până dimineața când răsăreai,

descătușind negurile de pe fruntea mea grea,

altădată…

câteodată te caut prin toate iubitele mele trecute ,

dar nu te aflu, pe undeva ești, trebuie să fii,

 poate timpul e de vină, poate timpul te face străină,

nu te găsesc prin nici un ochi de femeie,

în nicio altă făptură, nici în zâmbetul giocondei,

nici plânsul anei carenina, nici în celebra ofelie sau desdemona.

plutește aromitoare suflarea primăverii în razele de soare,

eu le privesc ca un pescar de doruri,

m-am resemnat ca schimnucul din grote,

barbar venii la tine să mă-nchin,

sub cerul dulce-al primăverii

să-ți las o floare pe destin

iar eu să-mi văd de drumul vremii călătoare.

luni, 19 martie 2012

sonetul dragostei

cu pielea ca a unei roze

înfierbântată de delir,

te numări prin întregul șir

al lungilor mrtamorfoze.

te saltă-n vis apoteoze

din Wagner sau bătrânul Will

și ca un vis între nevroze,

îți dăruiesc un trandafir.

de zbori așa în dans și cânt,

aș vrea să-ți sorb din cupă totul,

du-mă în cer de pe pământ.

a trecut… și nu mai plânge,

vei depune pe altar,

lângă suflet, flori și sânge.

luni, 19 martie 2012