îmi ies în cale sălcii
şi plopii tot foşnind,
amurgul
cade-n flăcări de argint,
natura toata-i cântec
şi-o dulce feerie,
pe cer număr la stele:
una, două…o mie.
mă uit la ape tulburi
cum frământate curg,
cum norii trec în turme
pe praguri de amurg,
cum eu pe maluri scutur
priviri de mizantrop
şi-ncerc s-adun în palme
doar roua strop cu strop…
fugind ca nişte nimfe,
iluzii văd pe dealuri,
închipuiri bizare
se-ntrepătrund pe maluri,
se lasă seara-n prunduri
istovită,
tăcerile căzute
din ceruri mă-nfioară
şi mi se face frică
nu ştiu a câta oară…
cortegii de-arătări
şi vântul suflând ca o boare
lacrima lunii
picând în izvoare
şi eu la margine de lume,
privind
cu ochi de strigoi de pe culme
acest feeric
zbucium de vise
cu porţi aurite
şi veşnic deschise…
2010
