joi, 2 august 2012

POEZII


tinerețe, unde ești acum?

o, tinerețe, unde ești acum ,
pare că viața te-a pierdut pe drum,
credeam în veșnicia ta mereu,
dar tu m-ai părăsit tocmai la greu.

ai fost povară dulce pentru mine,
voiam ca zeii toți să mi se-nchine,
cu tine eu făcusem jurământ
să fim prieteni până la mormânt.

fiind creangă, creanga  înflorea,
din mugur viața mea creștea,
acum privesc cum bate vântu-n pom,
cum mugurul acela s-a transformat în om.

tu ai rămas pe drumuri tăinuite,
și m-ai lăsat în brațe de ispite
să gust din mărul domnului din rai
crezându-mă pe viață ca un crai.

credeam că piatra va rămâne piatră,
legată veșniciei peste  vatră
în măreția ei s-a stins demult,
de fulger și de timp și de tumult.

e luna plină și cerul senin,
eu stau la masă c-un pahar de vin
căldura serii este-n toi,
văd tinerețea mea în pas vioi.

sprintene cortegii trec prin minte
și le prefac pe toate în cuvinte,
le mângâi și le pun în poezie,
dar tinerețea mea nu vrea să  vie.

marţi, 10 iulie 2012



am înviat din morți

am înviat din morți precum Hristos,
o parte a trupului se făcea noapte,
iar eu, cu sufletul întors pe dos
ascultam doar glasul morții-n șoapte.

credeam demult că am murit,
vedeam doar îngerii pe lângă mine,
plângeam cu fața către răsărit
și așteptam minunile divine.

priveam la lumânare printre vise,
eram ca Buddha într-o rugăciune,
ca florile de toamnă-n ger închise,
ce se prefac încet într-un tăciune.

dar am privit la cerul fără vină,
urcam în pragul morții înc-o treaptă,
era o lume  nouă și străină,
dar lumea aceea, foarte înțeleaptă.

zburam încet spre albul ei regat,
divinul umplea mila ta, durere,
și-ncet-încet pe loc m-am vindecat
și m-am trezit din vis sub alte ere.

de-atunci cu pleoapa-n spinii morții,
rog sufletu-mi mereu, mereu  să fugă
de clipele barbare ale sorții
și mă afund cu Domnul meu în rugă…


miercuri, 11 iulie 2012





copilării

suvenire, amintire,
carele cu coviltire,
curg pe gura drumului,
către toamna nimănui
și eu le visez în somn,
în costum măreț de domn,
în costumul Lerului
dorm pe prispa cerului
și visez copilării,
fete îmbrăcate-n ii,
moșii satului la sfat,
mama la dereticat,
tata la coasă-n grădină,
casa scăldată-n lumină,
cerul tremurând prin ramuri,
fulgi de nea venind pe geamuri,
eu copil pe doi cai suri,
îmbrăcat în dulci armuri,
cu pușculița-n șerpar,
un voievod viteaz ce par,
iau din sanie un bici
și mă bat cu pricolici,
trec pădurea ca un modru,
pustiind deja tot codru,
pe unde apele curg,
eu mă bat cu Crai Amurg,
pe unde apele stau
eu mă bat tot cu Bau-bau.
peste boltă se anină
stelele nopții-n ruină,
pân la mine n-a pătruns,
urma smeului ascuns,
stă în plumbul lui ciudat
și m-așteaptă la vânat,
dar sub șeauă și canaf,
am să-i scriu un epitaf.

unde ești, divină mânză,
care te-am pictat pe pânză,
din frumos genunchiul tău
joacă zaruri dumnezeu,
din țurloaie țâțele
și-au făcut ghem mâțele
și din coapsa ta încinsă,
praf de stea prin iarbă ninsă.

te-am purtat un an pe brață
ca pe cea mai dragă țață
te-am căutat peste tot
ascunsă-n lumea lui Lot,
te-am căutat și prin fântâni
dar am găsit doi bătrâni,
faraoană cu ochi murgi,
 unde dracului te duci?
faraoană, cer de lapte,
hai, vorbește-mi doar în șoapte,
vino pe plai de iasomie
pe iarbă moartă, iarbă vie
o lume-ntreagă ne blesteme,
noi pe covor de crizanteme,
să  mai gustăm numai odată
otrava dulce, blestemată…
și-apoi să ne nemurim
mai la deal în țințirim.

joi, 12 iulie 2012









politica

Cu ochiul face târfa, mangafale,
La marțafoi, golani și haimanale,
Cu gesturi mari se apără licheaua,
Cu nasu-n vânt trăgând pe nas luleaua.

Ne-a dus pe toți în largile haznale,
Făcând din țara noatră mascarale.
Plecăm de-aici, prostia e a noastră,
Deșteaptă țară pe o mână proastă.

Aici prostia este vie, începe
Cu-atâtea smârcuri fade și otrepe.
Deșteaptă-l, doamne, pe român din somn
Ca să trăiască-n țara lui ca domn!

vineri, 13 iulie 2012





a căzut noaptea pe brânci

a căzut noaptea pe brânci
în curte la nichita stănescu
și l-a găsit îndrăgostit de o stea,
de ce ești tristă, iubita mea?

nichita dormea somnul de veci,
sunând clopotul lunii pe cerul surpat,
în cristal de cuvinte era îmbrăcat,
iubito, de ce vreai să pleci?

aleargă verbele nebune după el
într-o qadrigă cu șapte cai
viața lui stă spânzurată în rai,
un biet muritor cu suflet rebel.

osul lui, s-a făcut  piatră de jad,
și-a rămas gol un mormânt,
a fugit într-o noapte în iad,
și-a -ngropat lângă el un cuvânt.

locuiește într-un tril de privighetoare,
peste bolta albastră de vară,
iubito, pune-i pe mormânt doar o floare
și vino la mine în astă seară…

vineri, 27 iulie 2012



țară blestemată

am trecut peste carpați
ca o pasăre în zbor
și-am văzut din depărtare
 cum se zbate un popor,
peste munți și peste văi
 doar tăceri pustiitoare
și o vară secetoasă,
dominată doar de soare,
într-o stână, mai la vale,
 ținem țințirim de morți,
condamnați ca să se roage
 pe la fel de fel de porți.
lângă vatra părintească
 păstrăm doina sub cărbuni,
dorul nostru din vecie,
 ce ne vine din străbuni.
din găvanele câmpiei
am vărsat numai obol,
pentru cât am urcat singuri
 soarele pe cerul gol.
ca o țară-n părăsire,
ruine sunt peste tot locul,
parc-a ars-o, blestemată,
 numai patima și focul,
doar ființa și destinul
clădite cu meșteșug,
încearcă să mai reziste,
și-s trecute-adânc prin rug,
doamne, ce blestem ne paște,
 mai întreabă visătorul,
tot cu gândul la izvoare,
 îngânând doina și dorul,
ce destin atât de aspru
 în ofrandele din grai
încât ne-ai luat și speranța
 pentru  petecul de  rai.
să plecăm cu toți de-aici
 căci stihia nu-i a noastră,
cât mai este peste –ntinderi
 pata unui cer, albastră,
oare vine-apocalipsa,
turnul babel peste noi,
de-notăm mereu prin grijuri,
 prin țărână și nevoi?.

evul luminii e doar amintire,
păunii umblă fulgerând moluzul ,
bruiați de vuvuzele ni s-a speriat auzul,
și ciocârlia s-a pitit, sărmana,
tocmai în codru pe la sfânta-ana.
ne vând cenușa fină de fenix,
toți voiajori având mereu un fix,
strângând averi și bani pe la chimir,
căci sunt aleși și unși cu darul  mir
din znaga noastră și-au făcut palate,
în numele dreptății, libertate…
clopotnițe în cerul grav, bolnave,
își plâng durerea-n piatra de agave,
și-n despărțirea de păcat în oră,
încet-încet ei pe toți ne devoră,
își scaldă ochiul în exod prin vreme,
cu darul lor și-apucături viclene,
o țară-ntreagă s-a făcut de bașcă
cu spiritul de turmă și de gașcă.

drum de osândă urcă pelerinii
către o golgotă în depărtare,
au corpul plin de răni,
 cu crucea în spinare,
cad din piroane cuie-nsângerate,
ei, orgolioși ca toți mărunții,
privesc la pelerini, prăvale munții,
otravă, arme, trucuri cabotine,
ca să le fie lor ceva bine.

luna este plină, cerul e senin,
mii de gânduri grele de departe-mi vin,
fluturii de fosfor luminând vioi,
e căldură mare, vara e în toi,
tu, iubita mea, unde-s ochii tăi?
gânduri peste șesuri, gânduri peste ape,
unde-i gura ta ca să mă adape,
ți-am uitat făptura tot visând la țară,
ți-am uitat și pasul, glasul de vioară,
ți-am uitat și ochii, plini de albăstrele,
dar te am , iubito,-n visurile mele…

sâmbătă, 28 iulie 2012









a venit babilonul la noi

a venit babilonul la noi
să-mpartă dreptatea la doi câte doi,
hăituit de spaime, am sărit în hău
și m-am zăvorât în trupul tău.
cu părul fuior adânc, acoperit,
am săvârșit atunci un rit,
cu frica în sânge de moarte,
m-am îmbolnăvit de singurătate,
eu, trupul lui Karma, aici,
(sânii doamnei erau prea mici),
rătăcit prin iubiri iluzorii,
m-au trezit dimineața doar zorii,
târziu auzeam un vivaldi cântând
și eu memoram idila în gând,
soarele se ridica, dragul de astru,
eu nu voiam să mor sub cerul albastru.

ascultam vivaldi cum cântă pe liră,
cum umbrele zilei încet se deșiră,
ce frumos e, doamne, și ce bine,
să cobori ,doamnă, tocmai din mine,
să mergi prin lumile moarte, deșarte
tot mai departe, tot mai departe,
prin falduri cerești de plăceri,
printre amanți tăcuți și temniceri.

mai plouă încă, timpul a băut,
o băutură tare de năut,
țipete lucii prin destin roiesc
de-atâta dragoste și „te iubesc”.
trec clipele, în amintire curg,
cum zboară albatroșii în amurg,
alunecând în ploi necunoscute,
prin spaime și nevolnice derute.

duminică, 29 iulie 2012



sunt poate ultimul cocor

vreme rea, vreme bolnavă,
m-a transformat în epavă,
am în mine-o maladie,
boală de melancolie.

mi-am făcut deja palat,
cu niște pereți de ceară
și adorm singur pe-un pat
tocmai în steaua polară.

și visez la stele verzi,
în cârciuma trocadero,
(are-un vin de nota zero)
hai cu mine, de nu crezi!

cine-l bea, nu se mai scoală,
stă sub piatra funerară
și-i cântă prohodu-n veci,
șapte popi grași și zevzeci.

mai ascult și-un lăutar,
ca venit de nicăieri,
cântă seara la boieri
ce se strâng voioși la bar.

de lumea ceea de departe,
atâta haos mă desparte,
încât aici mă simt ca-n rai,
precum ciobanul de pe plai.

luna șuie-n piept mă doare,
pe geana sufletului fals,
aș vrea să fac cu tine-un vals,
doar dimineața pe răcoare.

tu dormi deja într-o oglindă,
o clipă cât mai ești cu mine
și Lină dulce, lină-lindă,
dispari în visele-mi divine.

acum mă văd cocor în zare,
dormind pe o fregată-n zbor,
sunt poate ultimul cocor
cu gusturi tandre și bizare.

luni, 30 iulie 2012




prima ploaie

prima ploaie, prima zi de toamnă,
vino mai aproape, dragă doamnă,
să ne vorbească amintiri deșarte,
desprinse parcă dintr-o veche carte.

ascultă glasul amintirilor târzii,
o, timpule, e în zadar, nu-nvii!
privește pe perete vechiul tău portret,
visând o rimă nouă la acest sonet.

târziu prin ochelari și prin pahară
s-a scurs ultima zi din astă vară
și așteptăm tăcuți cu brațele târzii
să reînviem din vechi tapiserii.

tapiseria noastră, veche,  arde,
destramă lungi poeme goliarde,
se năruie pe cerul plin de nori
și mie când te văd, îmi dai fiori.

numai orpheu dă glas iubirii sfinte,
prin părul tău de aur, prin cuvinte
și ne-amintește cum a fost odată,
un trubadur îndrăgostit de-o fată…

miercuri, 1 august 2012



baladă autumnală


am o vârstă cât a lui homer, o familie, copii și nepoți.
mulți au yahturi, mașini, avioane, amante,
eu mă laud doar cu anii care mi-au trecut pe dinainte.

am scris nenumărate versuri,
toate vorbesc despre dragoste,
despre mare, codri, îngeri, lunci, viață și moarte,
am cântat ca o privighetoare tot ce mi-a plăcut pe pământ.

în exilul meu sufletesc,
deși sunt aproape de tine, țară,
mă simt așa de departe
ca și cum m-ar despărți secole de clipa de azi.

mă opresc mereu lângă un râu imaginar,
să văd cum seara, culcându-se pe văi și pe munți,
își pierde odată cu noaptea, în apă, primele stele.
aștept mereu soarele,
un taur de foc repezit să-mpungă albastrul zilei spre infinit.

nu știu ce nume să-i dau acestei seri,
mă cutremură răcoarea și sălciile pletoase
 care foșnesc în bătaia brizei,
poate am s-o numesc baladă autumnală,
sau poate n-am s-o mai numesc deloc.

îmbrîțișez iarba pe un trunchi prăvălit,
ascult pasărea codrului-
steaua zburătoare a zânelor din Carpați,
 aprinsă de silfii din pânzele de păiajen.

bătut de raza vântului, însoțit de cerbi și căprioare,
prin această luncă a potecilor rătăcite,
eu știu că aripile mele zboară spre infinit
și mă trezesc noaptea sorbind un vis feeric
care-mi deschide în zbor cărări cerești.

joi, 2 august 2012





Cerule…

Cerule, Cerule, dă-mi un pic de nemurire,
să mai pot trăi sub Tine,
să pot urca prin adieri de vânt,
să-Ți mângâi rugăciunea cu propriul cuvânt.

sub bolta Ta albastră să pot să râd în soare,
în râsul meu să fie și formă și culoare,
cuprinsul Tău e hohot de râs strălucitor,
căci el îmi dă speranțe și-mi este-nvățător.

nu Te zăresc și totuși Te simt în depărtare,
văd îngerii zburând cu sfânta lor vibrare,
îi simt cum mă dezmiardă cu-atâta mângâiere
precum pe Cristul nostru Îl mângâi la-nviere.

în noaptea azurată sub albul clar de lună
înima mea cu Tine-ar vrea să stea-mpreună,
vom fi ca două flăcări ce vor arde pe sus
din răsăritul falnic și până la apus.

singurătatea țese rembrantiind la stampe,
cu chipul Tău pe ceruri, pe șesuri și pe ape,
adâncul întuneric se-ntinde ca un vis,
iubirea mea e mare, tăcerea, un abis…

Tu porți iubirea noastră-,întregul univers
și eu durerea surdă a ultimului vers,
pe trepte de albastru cobor patriarhal
pe cum îmi cade vremea, ca valul după val.

joi, 2 august 2012




















duminică, 22 aprilie 2012

POEZII


labirintul

Ce mascaradă,
m-au părăsit toți prietenii, unul după altul,
cu ultimii mi-a fost mai greu,
sufereau de un fel de astenie de primăvară.

S-au pitit în cimitire,
după cavouri sau după cruci,
mă privesc de-acolo chiorâș
și mă cheamă la o șuietă.

După prieteni m-au abandonat
becul electric, memoria, păsările, cerul,
o întreagă lume pe care n-o mai cunosc.

Atunci m-am chircit pe covor
și-am privit în mine însumi,
m-am trezit ca-n labirintul lui dedal
pe un culuar de unde nu mai puteam să ies.

Peste tot erau oglinzi concave și convexe
care-mi schimonoseau chipul,
mă făceau lăbărțat, umflat, sau lunguieț,
un fel de pinochio-paiață,
de o parte și de alta șerpi cu limbile întinse
către mine îmi fluierau pe la urechi.

Am zis, aici sunt în infernul lui dante,
dar unde e beatrice,
 toate se-nvârteau în jurul meu,
ca o comedie apocaliptică
trasă de doi cai albi.

Când m-am trezit se făcuse ziuă.
luni, 2 aprilie 2012

noaptea

noaptea cu ochii de cal
tremură pe vârf de val,
noaptea cu ochii de apă,
cade-n râu și se adapă.

ochi de apă de fântână,
noaptea gândurile-ngână,
ochi de apă și de vis
toate gândurile ni-s.

într-un ochi de întuneric
visul nostru cel himeric
zboară peste munți și ape
cu ele să se adape.

noaptea cu ochi de argint
toate stelele ne mint,
iar luna, lămâie stoarsă,
cade-n cap- tipsie arsă.

noaptea pradă visului,
fiica paradisului,
cade-n dungă de april
peste sufletu-mi umil.

pe cumpăna pleoapelor,
cade roua apelor,
șiroind în râuri line
lacrimile cristaline.

naptea mea, plină de vise
și de doruri plânsu-mi-se,
lasă-mi ochii să dea-n gene
să visez numai sirene.

marţi, 3 aprilie 2012
lethe

clar de lună-n noaptea albastră
trenul s-a topit în fum,
scânteiază la fereastră
o mireasmă de parfum.

a lăsat în urmă boarea
farmecului leonin,
pustiită stă cărarea
pe-o grămadă de venin.

s-a topit așa în noapte
ca un vis frumos  de floare,
glasul ei l-aud în șoapte,
trenul fluieră  în zare.

aruncată -n valuri, lethe,
în țara umbrelor pustii,
mi-au rămas nemângâiați,
ochii ei atât de vii.

ca un semn de întrebare
stau privind singur în gară,
o voi mai vedea eu, oare,
în acestă primăvară?

și-a luat zborul către stele
prea frumoasa lethe a mea,
toate dorurile mele
au plecat, s-au dus cu ea.

o aștept de-acum în ușă,
ca să vină iar la mine,
lethe, dragă, jucăușă.
dar n-apuc s-o chem, că vine..

miercuri, 4 aprilie 2012

alter ego

eu sunt homerul zilelor apuse
cu odiseia implantată-n sânge,
cu iliadece cetăți distruse,
timpul n-a reușit a mă înfrânge.

trecut-am ca ulise pân’ la urmă
cu inima-n armuri, arsă de timp;
până această viața mi se curmă,
mă voi lupta cu zeii din olimp.

nu-mi voi căta spre alte zări norocul,
deși mai bate vântul și-i furtună,
aici mă ține dragostea și locul,
aici trăit-a muma mea cea bună.

de-aici din țara umbrelor tot vine
o mână dulce care mă alintă,
aici trăit-am clipe dragi, divine,
și-ntâia dragoste neîmplinită.

se-aude glasul de privighetori,
e-o rapsodie ruptă din tării,
un rai cu pomi înmugurți și flori,
pictate toate pe cămăși și ii.

găsit-am eu în cleopatra, sfânt,
ce m-aștepta din zările albastre,
să-i fiu pereche până la mormânt,
țesând la pânza visurilor noastre.

de va veni sfârșitul peste noi,
aș vrea să fie în nuntiri de stele,
să cadă nori de-argint și vlog de ploi
în muzici dulci  pe gândurile mele.

miercuri, 4 aprilie 2012







poezia

baladă imaginară,
poezia aleargă spre infinit,
ea cântă frisoanele spasmodice
ale sepiilor ce se rup
când zăpada febrelor
din frigurile dragostei și morții,
se iau la întrecere cu păsările,
care duc vraja la ceruri.
poezia cântă orbilor,
plopilor, brazilor,
zilei și nopții,
oamenilor,
un fel de agată bătrână
la tâmple păgâne.

sâmbătă, 7 aprilie 2012







ce greu în această noapte, pe lună,
în cămașă de forță, pe cap cu cunună,
să vezi cum se face drumul albastru,
când din ceruri picură-ncet câte-un astru.

să vezi cum luna după dealuri se-ascunde,
și Domnul picură stelele-n unde,
o noapte, senină,-nstelată, preasfântă,
când îngerii cerului se-adună și cântă.

să ducem pe Golgota crucea cu Domnul,
în noaptea acesta ne tulbure somnul,
pe cap sângerează cununa de spini
și Domnul oftează sub ploaia de vini.

te plânge o lume și-ți cântă durerea,
ereticii ți-au furat din suflet averea,
te duce mulțimea sub lacrimi de ploaie
sub biciul sălbatic din piele de oaie.

Maria te plânge și geme și-ngână,
c-avut-ai o soartă atât de păgână,
se roagă la Domnul din ceruri mereu,
să te aibă în pază doar El,  Dumnezeu.

sâmbătă, 14 aprilie 2012


feeria primăverii

cerul curbat pe vița de vise
se deschide către glasul privighetorilor
pe fondul muzicii lui Vivaldi.
eu nu sunt răspunzător
de visele voastre, de orbecăirea zilelor
în această primăvară bezmetică.
aburii se adună în nori,
ploaia murmură peste panseluțe
cu o voce divină,
balaurul din vis doarme
pe acoperișul realității,
frunze verzi se leagănă-n vânt,
un nor de sticlă parcă oftează
după iarna care a trecut.
din spatele pleoapelor noastre
se ivește feeria primăverii
aducând vise ce nu aparțin acestei lumi,
atâtea miracole în zadar,
atâtea doruri zglobii care pleacă spre infinit…
tăcerea ta este sfârșitul lumii,
zâmbetul tău este miracol,
o lumină de ambră peste sufletul meu
din care fug încet sentimentele
spre o oază de vis.



moartea unui poet


Moto:

Când moare un poet, poezia are friguri.


a murit, s-a dus poetul acolo unde i-a fost drag,
dar lumina la fereastra lui nu s-a stins,
poezia lui a rămas orfană, într-un leagăn de vis,
cuprinsă de frigurile singurătății.
pe lângă cer, sufletul poetului încă zboară
și fixează cu un ochi frunzele verzi, pieritoare,
care i-au alintat viața:
amintiri, dureri, o fericire începută și neterminată,
iubita desprinsă din brațele lui, mamă și tată,
prieteni și dușmani.
lent și lung și greu și grav,
 cuvântul lui a devenit paiață,
un fel de pasăre fără aripi care dă să zboare dar cade-n neant.
numai o clipă- i-a spus morții care rânja-
 lasă-mă cu iubita, să-mi iau la revedere,
dar ea nu vedea, nu auzea, ea se grăbea,
n-avea timp de romanțe,
hai să te dau hrană la zei, vor simți gustul tău,
dar cu poeziile ce fac?- a întrebat el,
lasă-le să te plângă, prin ele tu nu vei muri de tot.





joi, 19 aprilie 2012







pastorală

cântă amurgul fluier de stele
ape de munte-mi sună-n urechi,
plouă lumina dragă pe ele,
plaiuri de vis, plaiuri străvechi.

suie încet poiana de brazi
cârd de mioare cu mieii jucând,
vin din istorie  până azi,
înșirate mioarele-n rând.

născute din vremuri de lut,
cârdurile merg la izvoare,
urcă pe dealuri spre cer la păscut,
dragele noastre mioare.

turme din plaiuri străvechi,
primăvara plouă pe ele,
foșnindu-le frunza-n urechi
pe fluier de rouă, sub stele.

mă trec din uitări în uitări
ca și gândurile mele-agale,
se pierd înșirate pe zări,
pe meleagurile noastre natale.

pe cer se-nvârtesc rândunele,
cântă hulubii-n păduri,
privighetorile urcă spre stele
și noaptea se lasă cu furi.

tălăngile arar se îngână,
în trâmba de vremi trecătoare,
oițele -n țarcul de stână
visează  la iarba în floare.


vineri, 20 aprilie 2012


tainele versului

tainele versului,
un lacăt cu cheie,
la poarta universului,
așa să-mi steie.

ca apele văzduhului,
pline de-nfiorare,
în tainele duhului
aș vreau să zboare.

în slăvi clipitele
să se lege de vis,
menitu-l-au ursitele,
spre paradis.

tainele versului
ca roua zorilor,
dorul surâsului
pe geana florilor.

tainele versului,
văratic de soare,
luminând poetului
binecuvântare.

în jețul dorului
jeluiește mereu,
e zidul plângerii
pentru evreu.

pășiți ușor
peste visele mele,
că tare mi-e dor
de lumina din ele.


vineri, 20 aprilie 2012

viață mlădioasă


cornul lunii strâmb,
a căzut pe câmp
taler de argint
printre mărgărint.

lasă-mi-te, lasă
viață mlădioasă,
peste timp de dor
ca floarea-n pridvor.

seara în pădure,
la cules de mure,
adiind răcoare
în apus de soare.

seara pe vâlcele
 să culeg la stele,
să culeg la flori
seara până-n zori.

de pe rămurele,
doar polei de stele,
în delir cu tine
pe stihii străine.

sună clopoțeii,
de argint sunt teii,
iar mirosul lor
eminesc de dor.

eminesc de tine,
cu verone line,
eminesc de noi
noaptea prin zăvoi.

sâmbătă, 21 aprilie 2012













Nu rata acest mesaj blog!