duminică, 22 aprilie 2012

POEZII


labirintul

Ce mascaradă,
m-au părăsit toți prietenii, unul după altul,
cu ultimii mi-a fost mai greu,
sufereau de un fel de astenie de primăvară.

S-au pitit în cimitire,
după cavouri sau după cruci,
mă privesc de-acolo chiorâș
și mă cheamă la o șuietă.

După prieteni m-au abandonat
becul electric, memoria, păsările, cerul,
o întreagă lume pe care n-o mai cunosc.

Atunci m-am chircit pe covor
și-am privit în mine însumi,
m-am trezit ca-n labirintul lui dedal
pe un culuar de unde nu mai puteam să ies.

Peste tot erau oglinzi concave și convexe
care-mi schimonoseau chipul,
mă făceau lăbărțat, umflat, sau lunguieț,
un fel de pinochio-paiață,
de o parte și de alta șerpi cu limbile întinse
către mine îmi fluierau pe la urechi.

Am zis, aici sunt în infernul lui dante,
dar unde e beatrice,
 toate se-nvârteau în jurul meu,
ca o comedie apocaliptică
trasă de doi cai albi.

Când m-am trezit se făcuse ziuă.
luni, 2 aprilie 2012

noaptea

noaptea cu ochii de cal
tremură pe vârf de val,
noaptea cu ochii de apă,
cade-n râu și se adapă.

ochi de apă de fântână,
noaptea gândurile-ngână,
ochi de apă și de vis
toate gândurile ni-s.

într-un ochi de întuneric
visul nostru cel himeric
zboară peste munți și ape
cu ele să se adape.

noaptea cu ochi de argint
toate stelele ne mint,
iar luna, lămâie stoarsă,
cade-n cap- tipsie arsă.

noaptea pradă visului,
fiica paradisului,
cade-n dungă de april
peste sufletu-mi umil.

pe cumpăna pleoapelor,
cade roua apelor,
șiroind în râuri line
lacrimile cristaline.

naptea mea, plină de vise
și de doruri plânsu-mi-se,
lasă-mi ochii să dea-n gene
să visez numai sirene.

marţi, 3 aprilie 2012
lethe

clar de lună-n noaptea albastră
trenul s-a topit în fum,
scânteiază la fereastră
o mireasmă de parfum.

a lăsat în urmă boarea
farmecului leonin,
pustiită stă cărarea
pe-o grămadă de venin.

s-a topit așa în noapte
ca un vis frumos  de floare,
glasul ei l-aud în șoapte,
trenul fluieră  în zare.

aruncată -n valuri, lethe,
în țara umbrelor pustii,
mi-au rămas nemângâiați,
ochii ei atât de vii.

ca un semn de întrebare
stau privind singur în gară,
o voi mai vedea eu, oare,
în acestă primăvară?

și-a luat zborul către stele
prea frumoasa lethe a mea,
toate dorurile mele
au plecat, s-au dus cu ea.

o aștept de-acum în ușă,
ca să vină iar la mine,
lethe, dragă, jucăușă.
dar n-apuc s-o chem, că vine..

miercuri, 4 aprilie 2012

alter ego

eu sunt homerul zilelor apuse
cu odiseia implantată-n sânge,
cu iliadece cetăți distruse,
timpul n-a reușit a mă înfrânge.

trecut-am ca ulise pân’ la urmă
cu inima-n armuri, arsă de timp;
până această viața mi se curmă,
mă voi lupta cu zeii din olimp.

nu-mi voi căta spre alte zări norocul,
deși mai bate vântul și-i furtună,
aici mă ține dragostea și locul,
aici trăit-a muma mea cea bună.

de-aici din țara umbrelor tot vine
o mână dulce care mă alintă,
aici trăit-am clipe dragi, divine,
și-ntâia dragoste neîmplinită.

se-aude glasul de privighetori,
e-o rapsodie ruptă din tării,
un rai cu pomi înmugurți și flori,
pictate toate pe cămăși și ii.

găsit-am eu în cleopatra, sfânt,
ce m-aștepta din zările albastre,
să-i fiu pereche până la mormânt,
țesând la pânza visurilor noastre.

de va veni sfârșitul peste noi,
aș vrea să fie în nuntiri de stele,
să cadă nori de-argint și vlog de ploi
în muzici dulci  pe gândurile mele.

miercuri, 4 aprilie 2012







poezia

baladă imaginară,
poezia aleargă spre infinit,
ea cântă frisoanele spasmodice
ale sepiilor ce se rup
când zăpada febrelor
din frigurile dragostei și morții,
se iau la întrecere cu păsările,
care duc vraja la ceruri.
poezia cântă orbilor,
plopilor, brazilor,
zilei și nopții,
oamenilor,
un fel de agată bătrână
la tâmple păgâne.

sâmbătă, 7 aprilie 2012







ce greu în această noapte, pe lună,
în cămașă de forță, pe cap cu cunună,
să vezi cum se face drumul albastru,
când din ceruri picură-ncet câte-un astru.

să vezi cum luna după dealuri se-ascunde,
și Domnul picură stelele-n unde,
o noapte, senină,-nstelată, preasfântă,
când îngerii cerului se-adună și cântă.

să ducem pe Golgota crucea cu Domnul,
în noaptea acesta ne tulbure somnul,
pe cap sângerează cununa de spini
și Domnul oftează sub ploaia de vini.

te plânge o lume și-ți cântă durerea,
ereticii ți-au furat din suflet averea,
te duce mulțimea sub lacrimi de ploaie
sub biciul sălbatic din piele de oaie.

Maria te plânge și geme și-ngână,
c-avut-ai o soartă atât de păgână,
se roagă la Domnul din ceruri mereu,
să te aibă în pază doar El,  Dumnezeu.

sâmbătă, 14 aprilie 2012


feeria primăverii

cerul curbat pe vița de vise
se deschide către glasul privighetorilor
pe fondul muzicii lui Vivaldi.
eu nu sunt răspunzător
de visele voastre, de orbecăirea zilelor
în această primăvară bezmetică.
aburii se adună în nori,
ploaia murmură peste panseluțe
cu o voce divină,
balaurul din vis doarme
pe acoperișul realității,
frunze verzi se leagănă-n vânt,
un nor de sticlă parcă oftează
după iarna care a trecut.
din spatele pleoapelor noastre
se ivește feeria primăverii
aducând vise ce nu aparțin acestei lumi,
atâtea miracole în zadar,
atâtea doruri zglobii care pleacă spre infinit…
tăcerea ta este sfârșitul lumii,
zâmbetul tău este miracol,
o lumină de ambră peste sufletul meu
din care fug încet sentimentele
spre o oază de vis.



moartea unui poet


Moto:

Când moare un poet, poezia are friguri.


a murit, s-a dus poetul acolo unde i-a fost drag,
dar lumina la fereastra lui nu s-a stins,
poezia lui a rămas orfană, într-un leagăn de vis,
cuprinsă de frigurile singurătății.
pe lângă cer, sufletul poetului încă zboară
și fixează cu un ochi frunzele verzi, pieritoare,
care i-au alintat viața:
amintiri, dureri, o fericire începută și neterminată,
iubita desprinsă din brațele lui, mamă și tată,
prieteni și dușmani.
lent și lung și greu și grav,
 cuvântul lui a devenit paiață,
un fel de pasăre fără aripi care dă să zboare dar cade-n neant.
numai o clipă- i-a spus morții care rânja-
 lasă-mă cu iubita, să-mi iau la revedere,
dar ea nu vedea, nu auzea, ea se grăbea,
n-avea timp de romanțe,
hai să te dau hrană la zei, vor simți gustul tău,
dar cu poeziile ce fac?- a întrebat el,
lasă-le să te plângă, prin ele tu nu vei muri de tot.





joi, 19 aprilie 2012







pastorală

cântă amurgul fluier de stele
ape de munte-mi sună-n urechi,
plouă lumina dragă pe ele,
plaiuri de vis, plaiuri străvechi.

suie încet poiana de brazi
cârd de mioare cu mieii jucând,
vin din istorie  până azi,
înșirate mioarele-n rând.

născute din vremuri de lut,
cârdurile merg la izvoare,
urcă pe dealuri spre cer la păscut,
dragele noastre mioare.

turme din plaiuri străvechi,
primăvara plouă pe ele,
foșnindu-le frunza-n urechi
pe fluier de rouă, sub stele.

mă trec din uitări în uitări
ca și gândurile mele-agale,
se pierd înșirate pe zări,
pe meleagurile noastre natale.

pe cer se-nvârtesc rândunele,
cântă hulubii-n păduri,
privighetorile urcă spre stele
și noaptea se lasă cu furi.

tălăngile arar se îngână,
în trâmba de vremi trecătoare,
oițele -n țarcul de stână
visează  la iarba în floare.


vineri, 20 aprilie 2012


tainele versului

tainele versului,
un lacăt cu cheie,
la poarta universului,
așa să-mi steie.

ca apele văzduhului,
pline de-nfiorare,
în tainele duhului
aș vreau să zboare.

în slăvi clipitele
să se lege de vis,
menitu-l-au ursitele,
spre paradis.

tainele versului
ca roua zorilor,
dorul surâsului
pe geana florilor.

tainele versului,
văratic de soare,
luminând poetului
binecuvântare.

în jețul dorului
jeluiește mereu,
e zidul plângerii
pentru evreu.

pășiți ușor
peste visele mele,
că tare mi-e dor
de lumina din ele.


vineri, 20 aprilie 2012

viață mlădioasă


cornul lunii strâmb,
a căzut pe câmp
taler de argint
printre mărgărint.

lasă-mi-te, lasă
viață mlădioasă,
peste timp de dor
ca floarea-n pridvor.

seara în pădure,
la cules de mure,
adiind răcoare
în apus de soare.

seara pe vâlcele
 să culeg la stele,
să culeg la flori
seara până-n zori.

de pe rămurele,
doar polei de stele,
în delir cu tine
pe stihii străine.

sună clopoțeii,
de argint sunt teii,
iar mirosul lor
eminesc de dor.

eminesc de tine,
cu verone line,
eminesc de noi
noaptea prin zăvoi.

sâmbătă, 21 aprilie 2012













Nu rata acest mesaj blog!

luni, 19 martie 2012

poezii



în pustiu

rămân câteodată rătăcit în pustiu,
căutând clepsidrele prin nisip,
zeus le-a spart
și-au rămas ca niște relicve,
timpul a stat odată cu ele,
istoria a stat odată cu ele,
lumile au stat odată cu ele,
s-a așezat zidul timpului
între mine și moarte.
„nu-ți fie frică de moarte-
a zis o pasăre
care trecea pe deasupra mea-
adu-ți aminte cum erai înainte de naștere”
așa voi fi
un atom de nimic…
doamneee, ce-am mai plâns,
aș vrea să mă uit în acest pustiu,
să-mi iau numele-n brațe
și să fug cu el în țara
unde nu se mai moare.
„poarta dintre tine și moarte
trebuie deschisă de cineva.”-
mi-a spus pasărea.
am privit-o mai bine:
era un corb care-mi voia leșul.

5 martie 2012









am uitat un coș de flori

am uitat un coș de flori lângă fântână
și niciodată nu l-am mai găsit,
rătăcind pe drumul nimănui,
azi îi simt mai mult aroma lui.

pâna-l uita, am risipit din el
la fiecare câte-un firicel
și am făcut din el eternul vis:
un iad de patimi lângă paradis.

mâini pătimașe s-au grăbit să-l ia,
ochi plini de doruri voiau ca să-l privească,
și sufletul din ei să-l împrimăvărească,
voiau cu el să scape de păcate,
dar florile s-au scuturat, uscate.




luni, 5 martie 2012









pastel

Când se aprinde-n cer iubita lună,
Bătuți de vânt și veștejiți de brumă,
Maci sângerii plâng stingerea lor lină,
Căzând printre viole în grădină.

Doar clopote senine, ghioceii,
Și-au scos căpuțul prin zăpezi ca mieii,
Înaltul cade jos cu cer, cu stele,
Nuntind o lume-ntreagă pe sub ele.

Prestol de cer cu stele-mbelșugat,
În seara asta blândă  se lasă-așa curat,
Strângând ofrada somnului deplin,
Sub bolți de vise dulci și de senin.

Pe după creste -nalte luna cade jos,
Ca ghemul de mătase, ca un argint netors,
Povești cu căprioare și cu cerbii
Ce trec spre iazuri, peste firul ierbii.

Adun în palme roua din floarea de cais,
Și sting cu ea căldura poemului nescris,
În trecerea cea mare de dincolo de fire,
Tânjesc ca muritorul spre dulcea nemurire.

miercuri, 7 martie 2012







crăiasa mea dragă

Pe ghem de tăceri, depănăm amintiri,
Ce frumos ne plimbam pe sub teii aceia,
Era mai, luna pe cer se vărsa pe clădiri.
…Nu știam ce mister ascunde femeia.

Străbătut de-o adâncă, ciudată-ntâmplare,
M-am trezit lângă tine, trubadurul sfios,
Depănam de pe ghemul tăcerii… uitare
Tu, frumoasa crăiasă și eu, făt-frumos.

Acum când târziu mă cuprinde iar dorul
Doar visul acela trecut nu -i de ajuns,
Trupul tău fermecat, sânul, șoldul, piciorul,
Cineva le-a furat, cineva le-a ascuns.

Mi-a rămas imaginea cu umbra ta fragă,
Cu care mă-nvelisei în acea noapte,
Voiam să dureze clipa o viață-ntreagă,
Să ascultăm glasul iubirii în șoapte.

Prin lumea cea largă, aș porni ca năuc
Ca să te caut, de nu-i prea târziu,
Aș lua cu mine să cânt -o vioară de nuc,
Dar încotro s-o apuc și unde să viu?

Mi-amintesc cum se destramă povestea,
Și-aș vrea să țină la nesfârșit,
Sunt cesuri tulburi orele-acestea,
Crăiasa mea dragă, unde-ai fugit?

joi, 8 martie 2012
umbra

se ține după mine cineva,
se ține după mine umbra mea
și niciodată nu mă lasă
să intru singur șe-eu ferice-n casă.

când stau așa culcat pe pat,
m-apucă câteodată un oftat
și umbra nici nu se desprinde,
stă lângă mine, hoața, și se-ntinde.

de sar din pat și-ncerc să fug,
în stradă bine nu ajung,
c-o văd, deșteapta, cum m-așteaptă,
stând lângă mine pe o treaptă.

m-ascund de ea în primul bar,
fără să-i fac un semn măcar,
îmi las pe masă tâmplele-asudate
dar ea-mi zâmbește veselă în spate.

hei umbră, lasă-mă în pace,
prezența ta mai rău îmi face,
mai bine plec în altă parte
să fac un chef cu doamna moarte.

vineri, 9 martie 2012








pasăre rănită

Pasăre rănită e iubirea noastră
Sângerând pe-o stâncă, care totuși cântă,
Tu aripa vie, eu aripa frântă,
Ce te-așteaptă veșnic la mine-n  fereastră.

Încercăm degeaba zborurile-ntruna,
Spre-nălțimi albastre, spre cerul  profund,
Nu putem zbura decât cu una,
Cealaltă cade obosită la pământ.

De nu-ncercăm zbura în doi spre astre
Să ne-cuprindă înălțimi albastre,
Ne vom privi mereu, chiorâș, cu  ură
Și vom muri în propria armură…


sâmbătă, 10 martie 2012
















veselie de primăvară

ascultați cum cântă pădurile
și cum se joacă prin ele vântul,
ascultați râurile pe toate gurile,
ascultați păsărilor cântul.

s-au sculat toți codrii bătrâni,
îi bucură căldura și soarele,
ascultați doinele la români,
ascultați cum susură izvoarele.

priviți și prindeți în palmă,
soarele, raza lui dulce și viața,
lumina de ploaie, limpede, calmă,
când cade peste noi dimineața.

jucați-vă noaptea cu stelele,
jucați-vă cu iubita de-a dorul,
intrați în hora-mare cu ielele,
că suntem pe pământ călătorul.

umpleți cu vin ulcioarele lunii
și beți din licoarea tare și veche,
jubilați și cântați ca nebunii,
cu ghiocelul alb la ureche.

iubitul pe iarbă în pâlcul de brazi,
te-așteaptă în seară, hai vino,
e fără de-ntoarcere ziua de azi,
când te legăn pe brațe, străino.

sâmbătă, 10 martie 2012


amalgam

azi e duminică, aud clopotul de la biserică,
prin mine umblă numai călugărițe în negru,
ceță, frig, o iarnă întârziată, cumpărată la
mâna a doua, de cine știe ce demon, soarele
 se zgâiește la orizont cu o geană închisă și cu alta
penelată în roșu, ca un erou sculat după o grea luptă,
anemic și ofuscat, încolo tot ce știți,
politică, slujba de la catedrală, cafeaua de dimineață,
motanul care mierlăie de foame, rotunjirea salariilor,
antena 3, dana grecu, stridentă, vuvuzele, parașute,
 fițe și doamna tatoiu,
crima de la coafor, piață, cartofi, muzică de dimineață,
mandinga la eurovizion, știri peste toate canalele,
piața universității, jos băsescu, crinișor plin de el,
spunând câte-o ponta, anul caragiale, alegeri, politicieni,
sărăcie, zăpada care se luptă cu primăvara,
și luptă…și luptă…fără prea mare succes,
din inventar lipsește domnul boc, se odihnește în familie,
l-a blestemat „boborul”, anchete, interviuri,
mese rotunde, mese patrate, capcane în care cazi fără să vreai,
dezvăluind ce -ți place și ce nu-ți place, un ciudat abscons
liman de refulare și defulare, în numele unei detașeri olimpiene, scrâșnete de dinți, neputințe, jenii debitând
paranoia lor, dan diaconescu cu figura lui de șoricel
care vrea să scape românia de hoți, strategii și tactici pentru alegeri, discriminări, incriminări, cuvântări acefale, spasmodice, colorate, calofile, necalofile, agramate, împăiate, calchiate, gogolizate, gogorițate, fumate, afumate…

azi e duminică, aud clopotul la biserică,
slujba de dimineață la catedrală, nichita stănescu:
„Ha, mâncăm destine, mereu destine, destine de lobodă, destine de taur, destine de porc”, delirăm cu el,
cântăm cu el: „Dintr-un bolovan coboară, pasul tău de donișoară,dintr-o frunză verde, pală, pasul tău de domnișoară…Mai rămâi cu mersul tău, parcă pe timpanul meu blestemat și semizeu căci îmi este foarte rău.”

duminică, 11 martie 2012






primăvară

a căzut din cer lumină
pomii-s plini de ciripiri,
mugurii de trandafiri
au scos capul prin grădină.

văntul primăverii-adie,
evantai multicolor,
cu miros de iasomie
ce mă mângâie ușor.

este totu-așa de blând,
în răsfăț de primăvară,
florile-au ieșit la rând
în mici straturi pe afară.

duminică, 11 martie 2012



 părinții

ce trist răsar prin ceață figurile bizare,
ele vin de departe în legănări de vis,
cum fluturau cernite stindarde funerare
și  un cavou pe boltă cu un capac deschis.

cât timp trecut-a oare de când m-ați părăsit,
clopotele gemeau, în cântec funerar,
te simt și-acuma mamă și știu cât m-ai iubit,
te văd prin vis aevea în carul mortuar.

cu lacrimi dureroase, cu glasurile stinse,
strigam a neputință să te întorci acasă,
priveam la chipu-ți dulce, la flăcările-aprinse,
ce-ți luminau făptura, arzăd încet pe masă.

acasă plângea totul, grădină, flori și pomi,
vedeam făclii și preoți în mistice delire,
eram pierdut de lume cuprins de triști fiori,
vedeam corpul tău dulce plutind prin cimitire.

pe tata-l înoțisei și tu pân la mormânt,
și ți-a secat izvorul de lacrimi de durere,
pierdusem rădăcina înfiptă în pământ,
dar te aveam pe tine ca singură avere.

acum am rămas singur în lupta cu destinul,
dar vă voi urma sfatul și vorba înțeleaptă,
mi-ați arătat doar drumul în viață și preaplinul,
puterea de a trece de la vorbă la faptă.

luni, 12 martie 2012






baladă

te-am căutat prin zid de mânăstiri,
prin firide uitate de vreme,
dragoste, dragoste,
celeste amăgiri,
ana plângea,
era în alt timp,
fugeau caii cu ea
pe-un câmp pustiu,
eu o căutam înghesuit
de vreme
pe patul de mormânt.

luni, 12 martie 2012






copilărie

copilărie, ai rămas în sufletul meu
ca cel mai frumos capitol al vieții,
răsai sub ploape aproape mereu,
ca raza cea dulce a dimineții.

dealuri și codrii bătrâni m-au crescut,
câmpia întinsă cu lanul de grâu,
cerul în  nopțile de vis mi-a fost scut,
creanga de salcie mi-a fost brâu.

noaptea de vară mi-a fost poveste,
când ielele se plimbau pe afară,
când visele mă luau fără veste,
când dragostea mi-era dulce povară.
vorbeam singur cu luna, cu stele,
cu iarba, cu mine, cu Domnul de sus,
îmi făceam din nimicuri castele,
și mă rugam zilnic la domnul Isus.

n-aveam griji, îmi trăiau părinții,
mă ocroteau ca pe cel mai scump odor,
mă închinam mereu la toți sfinții
și niciodată nu credeam c-am să mor.

ai trecut repede și te-ai dus în poveste,
eu nici astăzi nu te mai pot uita,
copilăria aceea dulce de-atunci este
cel mai frumos capitol din viața mea.

marţi, 13 martie 2012







rapsodie de primăvară

adăpostit de vânt și soare,
sufletul meu a fost deschis
așteptând păsări călătoare,
solii din ultimul meu  vis.

cobor perdele de mister,
pe frunze netede și moi,
sorb tot albastrul meu din cer
cu bucurii și cânturi noi.

privesc grădina printre flori,
plăpânzii roșii trandafiri
și-mi dau atât de mulți fiori
romanța vechilor iubiri.

în violetul înstelat al serii,
când trece amintirea peste noi,
renaște iar din liniștea uitării,
idila amintirilor în doi.

aș vrea eterna primăvară
s-o fac poem și melodie,
s-o pun pe strune de chitară
s-o nemuresc în poezie.

miercuri, 14 martie 2012


iubito

faci palma căuș ca-n spicul de grâu,
beau apă din pumnu-ți cum beau dint-un râu,
privesc la părul tău galben și lin
cum curge-ntre pietre de-argint și rubin.

te mângâi cu mâna cum mângâi un mal
și coapsele tale sunt țărmul opal,
iar ochii adânci, ferestre spre vis,
iubiri de poveste, destinele ni-s…

trupul tău se-mpletește-n lumină,
ai cerul albastru cu aura dulce, senină,
glasul e cântec  duios de vioară,
mersul ți-e umblet de căprioară.

te vreau , iubito, dincoace de moarte,
niciun destin nu cred că ne desparte,
îți simt în palme trupul ca descânt,
chiar dacă-n urma noastră nu bate decât vânt.

am adunat tristețea pe margini de potire
și n-a rămas din ea decât o amintire,
ascult în mine glasul întâilor  fiori,
și-ți desenez făptura din petale de flori.

vineri, 16 martie 2012

romanța celei care a plecat

pe acest colț de primăvară
se lasă umbra ta, târzie,
și vine-n fiecare seară,
să mă alinte, să mă-mbie.

în voluptoasa desmierdare,
alină leneș mâna-ți dulce,
ca o romanță-n depărtare
ce stă pe fruntea mea să culce.

mă uit cum primăvara vine
și cum se sfarâmă-n amurg
și picură din cer rubine,
plound cu stele peste burg.

va curge clară ca o apă
spre-mpărățiile divine,
doar amintirea ce ne-adapă,
ce-o avusei demult cu tine.
tu ai plecat spre alte lumi,
trece prin mine un fior
și amintirea nu mă lasă
și câteodată îmi e dor…

duminică, 18 martie 2012




oglinda spartă

câteodată mă afund în cuvinte ca într-o grădină
cu flori, le culeg și fac din ele balade și doine,
mă plimb printre crengile
cireșilor dați în floare, în această primăvară aiuritoare,
 vreau să mă agăț de o creangă, dar nu mă lasă mirosul ei,
zbor odată cu păsările, iau fiecare cuvânt
(aceste cărămizi ale minții din care facem poemele)
și-l pun la locul lui până-mi iese o frază.

privesc parcă într-o oglindă spartă…

câteodată apari în versul meu șerpuitoare
ca valul, linia făpturii tale ia forme năucitoare
 și ciudate, umbra ta neagră se topește în
sângeriul vin, curgând prin venele mele, ca un fel de
ser fiziologic care mă face să te văd într-o oglindă
spartă , numai cioburi, un ochi, un obraz, o parte de zâmbet,
o frântură de vorbă, un sfert de sentiment, o jumătate de lacrimă,
...altădată mă învârteam după făptura ta
ca floarea soarelui după astrul zilei
iar când apuneai rămâneam ca o stană,
așteptând până dimineața când răsăreai,
descătușind negurile de pe fruntea mea grea,
altădată…

câteodată te caut prin toate iubitele mele trecute ,
dar nu te aflu, pe undeva ești, trebuie să fii,
 poate timpul e de vină, poate timpul te face străină,
nu te găsesc prin nici un ochi de femeie,
în nicio altă făptură, nici în zâmbetul giocondei,
nici plânsul anei carenina, nici în celebra ofelie sau desdemona.

plutește aromitoare suflarea primăverii în razele de soare,
eu le privesc ca un pescar de doruri,
m-am resemnat ca schimnucul din grote,
barbar venii la tine să mă-nchin,
sub cerul dulce-al primăverii
să-ți las o floare pe destin
iar eu să-mi văd de drumul vremii călătoare.

luni, 19 martie 2012
























sonetul dragostei

cu pielea ca a unei roze
înfierbântată de delir,
te numări prin întregul șir
al lungilor mrtamorfoze.

te saltă-n vis apoteoze
din Wagner sau bătrânul Will
și ca un vis între nevroze,
îți dăruiesc un trandafir.

de zbori așa în dans și cânt,
aș vrea să-ți sorb din cupă totul,
du-mă în cer de pe pământ.

a trecut… și nu mai plânge,
vei depune pe altar,
lângă suflet, flori și sânge.

luni, 19 martie 2012